Intră acum și în grupul de
Angajaţii firmei EGGER şi familiile lor au fost invitaţi să sărbătorească jubileul companiei, împreună reprezentanţii Managementului Grupului şi al fabricii, vineri, 22 iulie, la fabrica din Rădăuţi, se arată într-un comunicat remis redacţiei de către companie. Potrivit documentului citat, aproximativ 1.000 de persoane au participat la acest eveniment. Peste 600 de invitaţi au participat la tururile de fabrică unde au vizualizat cea mai nouă tehnologie pentru fabricarea plăcilor lemnoase, precum şi condiţiile moderne de lucru.
“Evenimentul a început cu discursul domnului Thomas Leissing (Director Financiar/Administrativ şi purtător de cuvânt al Grupului EGGER) care i-a felicitat pe angajaţi şi pe familiile acestora şi a transmis cele mai bune urări din partea Managementului Grupului. De asemenea, managementul fabricii le-a mulţumit angajaţilor şi familiilor acestora şi a transmis cele mai bune gânduri.
Organizatorii au pregătit un program special pentru acest eveniment : o trupă de dans popular din Rădăuţi, o formaţie celebră din Bucovina, dar şi un DJ care a întreţinut atmosfera. Angajaţii au participat la câteva concursuri de îndemânare (tăiatul buştenilor cu ferăstrăul, joc de puzzle, concurs de karaoke), unde şi-au demonstrat abilităţile şi au câştigat premii. Un alt eveniment pe agenda jubileului a fost o tombolă la care s-au oferit produse EGGER. Cea mai apreciată surpriză a fost tortul aniversar EGGER 50 de ani, care a fost tăiat de către domnul Reinhard Hätti, Director Vânzări/Marketing Europa Centrală şi de Est, Grupul EGGER. Jubileul a fost un succes, iar participanţii au sărbătorit ca o familie mare până la miezul nopţii”, informează compania în cadrul comunicatului.
Sursa citata mai precizează că EGGER a celebrat cea de-a 50-a aniversare şi la sediul central din St. Johann având mai bine de 1.000 de oaspeţi, alături de proprietari, echipa de conducere şi cei mai importanţi clienţi şi furnizori. EGGER a dorit să mulţumească partenerilor săi de afaceri pentru buna colaborare din ultimele cinci decenii şi a prezentat o retrospectivă a activităţilor companiei, prin intermediul unei expoziţii.
Compania de familie EGGER s-a dezvoltat în ultimele cinci decenii dintr-o mică fabrică de PAL cu sediul în St. Johann, Tirol într-unul dintre producătorii de top de materiale lemnoase. În 1961, Fritz Egger senior a pus bazele unei afacer de familie internaţionale, cu rădăcini regionale. Astăzi, aproximativ 6.500 de angajaţi lucrează pentru EGGER în 22 de ţări din lumea întreagă, sediul central fiind în St. Johann, Tirol.
Intră acum și în grupul de